luni, 18 august 2014

Qatar Airways, Bucureşti-Sofia zilnic!

Iată că renumita companie saudită Qatar Airways se ţine de cuvânt şi îşi întăreşte relaţia cu Bucureştiul şi Sofia, cele mai populare destinaţii ale acesteia din Europa de Est, anunţând creşterea frecvenţei zborurilor sale pe această rută. Compania, care în prezent operează cinci zboruri pe săptămână cu destinaţia Bucureşti-Sofia, adaugă două noi zboruri începând din 1 octombrie.
Ruta este operată cu o aeronavă A320 Premium, care oferă 24 locuri la Business Class şi 180 la clasa Economy, numărul locurilor oferite săptămânal sporind cu 408.
Creşterea frecvenţei oferă pasagerilor din România şi Bulgaria mai multe opţiuni când doresc să călătorească în oricare din cele peste 140 destinaţii deservite de Qatar Airways. În plus, timpii reduşi la transferurile pe noul şi impresionantul Hamad International Airport uşurează suplimentar accesul spre rute din Orientul Apropiat şi din Asia.
Akbar Al Baker, CEO Qatar Airways, a declarat cu ocazia anunţului: “Bucureşti-Sofia a fost o rută extrem de populară pentru călătorii europeni. Europa este de fapt o destinaţie extrem de populară pentru pasagerii noştri şi suntem bucuroşi să le putem oferi mai multe opţiuni pentru a călători cu noi şi pentru a se bucura de serviciile noastre de cinci stele”.
Qatar Airways a început zborurile sale din Europa de Est cu Bucureştiul, în ianuarie 2011, în septembrie acelaşi an adăugând Sofia. Cele mai populare destinaţii la şi de la Bucureşti şi Sofia includ Tokyo, Shanghai, Seul, Dubai, Melbourne, Singapore, Manila, Bangkok, Maldive, Nairobi, şi Delhi.

Programul zborurilor suplimentare Doha – Bucureşti/Sofia
(începând cu 1 octombrie - ora locală, joi şi duminică)

Plecare Doha QR219 la 08:10, sosire Bucureşti la 13:05
Plecare Bucureşti QR219 la 14:15, sosire Sofia la 15:15
Plecare Sofia QR220 la 16:30, sosire Bucureşti la 17:25
Plecare Bucureşti QR220 la 18:25, sosire Doha la 22:55

Niciun comentariu: